Anunțuri
Măsuri de mediu şi climă 2021 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020
Măsuri de mediu şi climă 2021 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020
ACCES DOCUMENTE (ghiduri, broșuri, formulare, hărți zone eligibile etc.)
Graficul colectării gunoiului menajer şi a deşeurilor reciclabile.
Anunţ Important!
Anunţ Important!
Acte necesare la întocmirea dosarului de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2021 – 2022.
Ajutorul de încălzire se acorda familiilor, respectiv persoanelor singure numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședința a acestora. La stabilirea dreptului de ajutor pentru încălzirea locuinței se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară depunerii cererii și nu trebuie sa depășească 1386 lei pe membru de familie și 2053 lei în cazul persoanei singure.
HOTĂRÂREA C.L.S.U. Gugești Nr. 6 din 12.04.2021
HOTĂRÂREA C.L.S.U. Gugești Nr. 6 din 12.04.2021 privind aprobarea Planului de măsuri ca urmare a înregistrării ratei de 4,26 %o la nivelul comunei Gugești.

PROGRAMĂRI LA VACCINUL ANTI COVID SE POT FACE LA NUMARUL DE TELEFON: 0214144425
Anunț privind Lansarea proiectului: ,, INSTALAȚII ILUMINAT LED COMUNA GUGEȘTI, JUDEȚUL VRANCEA”
Anunt privind Lansarea proiectului: ,, INSTALATII ILUMINAT LED COMUNA GUGESTI, JUDETUL VRANCEA” click aici

